Antonel Tabac
Sunt de etnie romă și în prezent lucrez ca învățător la Școala Gimnazială nr. 1 Frumușița din comuna Frumușița, județul Galați. Totodată sunt consilier local ales în Consiliul Local al comunei Frumușița din județul Galați, consiliu în care reprezint comunitatea de romi din localitate încă din anul 2000, fiind în prezent la al cincilea mandat consecutiv pe listele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, lucru care mă onorează și mă motivează să merg mai departe, întrucât acest fapt îmi confirmă că mă bucur de încrederea și susținerea comunității mele ca urmare a activității mele în această funcție. Atât din postura de învățător, cât și din cea de consilier local, am încercat mereu prin ceea ce fac să deschid ușa cunoașterii pentru cei mai mici și mai mari, să creez oportunități celor dornici și să ofer sprijin celor aflați în nevoie și consider că aspirațiile mele, atunci când mă refer la comunitatea de romi din Frumușița, se regăsesc în spusele marelui Nicolae Titulescu atunci când vorbea despre speranță.
„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”